Blue Countries

În țara verde a spiridușilor

Călătorim de-a lungul râului Shannon, iar privirea noastră este atrasă de culoarea verde a pășunilor, a grădinilor din fața caselor. Ici colo poți vedea oițe, singurele pete albe pe intinderea verde. Atât de mult verde!

Ajungem la Strabbagan School unde suntem întâmpinați de elevii irlandezi, bucuroși să-și întâmpine oaspeții. Este o școală mică, dar plină de viață. profesorii zâmbesc mereu, iar copiii petrec mult timp în natură, învățând și jucându-se.

Una din primele noastre activități a fost realizarea unui lip dub, cu scopul de a atrage atenția tuturor asupra protejării apei și a ecosistemelor existente. Fiecare țară a contribuit cu propriile idei astfel încât am putut să îl realizăm așa cum îl doream, filmând totul pe malul lacului aflat aproape de școală.

Pentru a înțelege puterea apei, ne-am îndreptat atenția spre trecut când oamenii foloseau morile de apă pentru a măcina cerealele. Cu ajutorul profesorilor irlandezi fiecare echipă, formată din reprezentanții țărilor partenere , a realizat o astfel de moară sau o mică hidrocentrală. Mai departe am vorbit cu specialiștii hidrocentralei de la Andracrusha, realizând cu adevărat importanța apei în viața noastră.

Ne-am reîntors la lac pentru a observa ecosistemul acestuia, completând o fișă de observație despre plantele și animalele din acea zonă. Am dobândit mai multe informații în urma vizitei la ferma organică a lui Tommy unde am observat tipul de teren mlăștinos, viețuitoarele care trăiesc în iaz și bălți, plantele și felul în care acestea pot stopa inundațiile.

Relațiile de prietenie cu elevii din Polonia, Irlanda, Italia, Grecia și Estonia s-au înfiripat pe parcursul activităților sportive și drumețiilor realizate la mina Arigna, castelul Bunratty, parcul cu case tradiționale , parcul morilor de vânt.

A fost o experiență deosebită pentru toți cei implicați în mobilitate. Am învățat lucruri noi, ne-am îmbunătățit competențele de limbă engleză și capacitatea de a lucra în echipă. Și ca această experiență să fie completă, am avut ocazia de a vizita frumosul oraș Dublin. Ne-au încântat parcurile sale, catedrala St.Patrick, Christ Church, Dublinia cu prezentarea vieții vikingilor, și nu în ultimul rând Muzeul Național al Spiridușului unde am intrat în lumea nemaipomenită a poveștilor irlandeze.

Ne vom reaminti cu drag experiența din țara verde a spiridușilor, a muzicii și dansurilor celtice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *